Spectator

Eşti o iluzie topită de durere,
Te duci cu fiecare pas tot mai departe
Şi nici măcar tu nu îţi iei la revedere
Când pleci singur şi trist în prag de noapte.

Şi valuri după valuri de amărăciune
Mă îneacă şi plâng în fiecare seară
Când eu, timidă, sărut cu o plecăciune
Buzele-ntredeschise ca întâia oară.

Divin ar fi să mă trezesc în orice dimineaţă
Strângându-ţi cu putere trupul tău cald la piept!
Dar o minune nu durează o întreagă viaţă
Şi mie nu-mi rămâne decât să te aştept.

Zbori, visul meu de amăgitoare iubire,
Înalţă-ţi un renume prin laudele lor!
Fii eroul tuturor cum îţi este-n fire.
Iar eu voi fi ce-am fost mereu: un SPECTATOR!