Întins pe nisip, absent şi gânditor,
Privind spre cerul de safir şi perle,
Simţind în mine toate câte dor
Iubirea ta, mare, se află printre ele.
Nu plânge, mare, că nu te pot iubi.
Nu suspina că nu pot să te vreau.
Cu valul tău rece eu nu mă pot uni.
Nu eşti femeie, nu pot nimic să-ţi dau.
Ieftine versuri despre valuri, dacă vrei
Nimic din ce nu a mai fost scris până acum.
Tu, mare, din orice vei vrea să îmi iei,
Până la apus, sub soare, s-ar face scrum.
Tu eşti frumoasă, dar crudă şi cruntă.
Eu nu pot fi al tău, tu îmi eşti străină.
Îmi place doar s-ascult adâncu-ţi cum cântă,
Şi să aud valurile tale noaptea cum suspină.
M-aude şi geme şi plânge nebună,
Mereu albastră şi etern sălbatică
Mă iubeşte şi nu poate să-mi spună
Eu nu-i pot da nicio plimbare romantică.
Şi tot ce am putut să-i dau vreodată
A fost pasul meu, dar valul ei l-a şters.
I-am dat o-mbrăţişare, dar nevinovată,
O lacrimă, ici-colo câte-un vers.
Dar că sunt om, eu n-am să-i cer iertare,
Nu va putea să-mi pară rău nicicând.
Voi plânge doar la a ei tristă chemare
Dar ea rămâne apă, eu - pământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu