Ar vrea să rămână, de plecare se teme,
Ţara-i cu glas stins, începe să o cheme
Spre necunoscut.
Va pleca într-o lume pe care n-o ştie,
Să rămână-ntre umbre pentru vecie,
S-o ia de la-nceput.
Să clădească în stâncă noi imperii
Să aducă azurul între nori argintii
Şi în ochi lumină.
Să facă roze din ceaţă şi rouă din lacrimi
Salvând patria de ale pământului patimi
Cu un titlu de regină.
Şi stă neclintită în bătaia vântului
Să înfrunte blestemul crunt al pământului
În care s-a născut.
Şi în întuneric, tot neclintită plânge,
Căci de-un pământ sărac e legată prin sânge,
Dar prin suflet nicicând!
"În curând eu voi trece de-al tău hotar,
Se năruie-n mine şi viaţă şi speranţă.
Lumea spre care mă duc îmi va fi altar,
Mă duc să mă jertfesc, rămâi cu bine, Franţă!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu